de Laura Grűnberg
Aveam 14 ani când am cunoscut-o pe Ana în carne şi oase. O perioadă am corespondat cu ea. Îi vorbeam cu dumneavoastră şi îi povesteam despre problemele mele de adolescentă. Îmi răspundea rar. Scria greu româneşte dar mereu mă îndemna să mă bucur de viaţă şi să am încredere în mine. Încheia mereu scrisorile cu câteva rânduri în ruseşte pentru mama.
Mă ruga să nu o ridic pe un piedestal. Să nu o judec după pozele din tinereţe sau după poveştile mamei. Dar cum puteam oare să fac altfel? În pozele de familie era superbă. Iar povestea ei, auzită târziu şi pe bucăţele, mi se pare şi azi ireală.
În Hotin, acolo unde s-a născut*, era profă de limba franceză, căsătorită cu un avocat care o iubea la nebunie. Aveau o grădină superbă pe care o îngrijea cu mare drag. O viaţă tihnită şi împlinită până când în vara lui 1941, într-o seară a fost ridicată de armata rusă şi urcată într-un tren care avea să o ducă tocmai în Siberia. Fata ei de 8 ani, Cornelia (mama mea), era în vizită la Chişinău la ziua unei verişoare, aşa că a scăpat de deportare. Pe soţul ei nu l-a mai revăzut din acel moment şi nu ştie ce s-a întâmplat cu el. Pe Saşa, băiatul de câteva luni pe care îl alăpta, l-a îngropat cu mâinile ei undeva în câmp în drumul către Siberia unde au fost descărcaţi precum vitele cei care au supravieţuit şi lăsaţi să se descurce.
S-a descurcat. Atunci când am cunoscut-o în carne şi oase, era o bătrână distinsă cu o faţă brăzdată de riduri ireal de adânci ( la început în Siberia îşi câştiga pâinea făcând pe vizitiul în căruţe la temperaturi constante de minus 30 de grade). Şi-a refăcut viaţa în Siberia. S-a recăsătorit şi a mai avut o fată. Atunci când am întâlnit-o pe bunica în carne şi oase, la 14 ani, avea un zâmbet cald, nu voia să povestească perioada îngrozitoare din viaţa ei. Se bucura că îşi vede fata, nepoata şi câteva prietene din tinereţe. “Trăiesc în colţul meu înconjurată de amintiri şi câteodată de vise care nu se împlinesc”-îmi scria.
* Hotin era la acea vreme un orăşel frumos şi tihnit din regiunea Cernăuţi, din nordul României Mari (unde se agăţa harta în cui). După 1941 a trecut la ruşi. Acum face parte din Ukraina.
