de Victoria Pătrașcu
Nesupusa mea s-a născut într-o zi de duminică. Telefonul a sunat la opt dimineața și bunicul a strigat fericit:”Avem o fetiță!”
Habar n-avea ce spune. Nici el și nici eu, care pe atunci aveam doar șapte ani, nici măcar nu visam ce isprăvi avea să facă mititica ce tocmai ajunsese pe Pământ. Când a ajuns acasă, am descoperit că bebelușa nu arăta ca toți oamenii. Asta ar fi trebuit să mă bage la bănuieli. Avea capul strâmb. Un mare cucui, în partea stângă a capului, o făcea să semene cu un extraterestru. Am aflat mai târziu că asta și era de fapt. Numai că la vremea aceea eram atât de încântată că am o păpușă vie, mișcătoare, încât n-am mai fost atentă la amănunte. De fapt, am hotărât să trag foloase de pe urma capului strâmb. Mi-am anunțat toți prietenii de la bloc că în casa noastră locuiește o extraterestră. Și, recunosc, rușinată acum, că am câștigat și ceva bani de buzunar, arătând-o curioșilor. Cât să mănânc o săptămână, zi de zi, savarine la Cofetăria Cei trei ursuleți.
Cora, căci ăsta îi este numele pământesc, n-a învățat să fie om decât mai târziu. Capul i s-a îndreptat, dar apucăturile de extraterestră i-au rămas. A mers, a râs, a vorbit și a citit mai repede decât alți copii. A fost mereu curioasă. Dornică să știe tot. Era un mic vierme cercetător. Voia să știe cum dorm furnicile, dacă desenele din carti nu prind viata cand ea doarme și nu voia să fie ținută de mână. Într-o zi și-a băgat chiar degetele în priză și nu a fost electrocutată. Această întâmplare mi-a întărit credința că venise din altă lume.
La patru ani ne-a anunțat că nu mai vrea să meargă la grădiniță. A spus că se plictisește. Părinții mei relaxați au lăsat-o în pace, acasă la bunici. Dar Cora nu stătea degeaba. Răsfoia toată ziua enciclopediile bunicului și ne chinuia pe toți cu întrebări surprinzătoare. Semăna cu Matilda, eroina lui Roald Dahl.
Nu-i tăcea gura o clipă. Nu o face nici acum. Ne prezenta teorii, ne povestea filme, ne citea din cărți. Își susținea cu argumente și curaj punctul de vedere, indiferent de cine s-ar fi aflat în fața ei. Nimeni nu reușea să o intimideze. Nici măcar Monica P., colega ei, căreia Cora i-a spus ceva urât despre Ceaușescu atunci când aceasta a vrut să lipească o poezie despre ”conducătorul iubit” la gazeta de perete. N-a intimidat-o nici diriginta, căreia i-a spus în fața clasei că ”Dumnezeu există!”. Și toate astea le-a făcut într-o vreme când până și oamenilor mari le era frică să spună ce gândesc.
La 6 ani s-a îndrăgostit lulea de Luci Chera, un băiat blond cu ochii verzi, care avea pe atunci 17 ani. I-a spus în față că-l iubește și suna la ușa lui doar ca să-l vadă. Nici că-i păsa de glumele noastre.
A învățat mereu bine, a iubit muzica, a citit cu pasiune. Ne fura toate cărțile, își făcea liste nesfârșite de lecturi. Parcă îi era teamă să nu rămână în urmă. Era așa de grozavă încât i s-a dat, la 15 ani, pe mână o emisiune radio pentru adolescenți. A fost rockeriță atunci când cei mai mulți ascultau Milli Vanilli. A purtat bocanci când colegele ei purtau fuste vaporoase, dar s-a urcat și pe tocuri atunci când a fost nevoie
Cora nu a prea obosit niciodată. Sau, dacă a obosit, nu a lăsat să se vadă. A plecat la 17 ani să studieze în America, după ce a câștigat o bursă pentru care au concurat zeci de mii de copii din România. A câștigat-o, deși noi nu am încurajat-o, deși toți din jur i-au spus să se potolească și să renunțe că nu are nicio șansă. Nu s-a descumpănit nici când a aflat că trebuie să-și plătească transportul până în Statele Unite. A strâns din dinți, a căutat soluții și, cu ajutorul părinților și al prietenilor, a plecat peste mări și țări să-și împlinească visul.
Ar fi putut să rămână acolo, dar a ales România. ”Pentru că aici sunt atâtea de făcut”, spune ea zâmbind. Lucrează zi de zi, încercând să schimbe măcar un pic lumea. A mărșăluit pentru Roșia Montană, s-a luptat pentru monumentele lăsate de izbeliște, a făcut și face programe pentru a împiedica traficul de persoane, se implică în proiecte sociale, sprijină tinerii lideri ai României și apără drepturile minorităților.
Spuneți și voi! Nu-i așa că sunt o norocoasă că această extraterestră a aterizat în viața mea și mi-a devenit soră?
