Mămuca Georgeta, lecţia mea de rezistenţă

2018-11-29T19:19:04+00:00

de Elena Podoleanu

Cu un tată pierdut în cel de-al II-lea război Mondial şi cu o copilărie în care mânca iarbă coaptă pe plită; cu pască sfinţită gustată pe ascuns şi cu doar “patru clase la români”, mămuca Georgeta a fost şi va rămâne modelul meu de nesupunere şi rezistenţă.

Mămuca Georgeta a avut un singur copil şi l-a crescut singură. Şi nu pentru că soţul acesteia, bunicul meu, s-ar fi pierdut din viaţă fizic, se pierduse pentru ea. Plecase la o altă femeie.
“Dacă într-un cuplu nu există încredere, atunci nu mai e nimic”, zicea ea.

20 de ani a lucrat la spitalul din Târnauca, raionul Herţa, regiunea Cernăuţi. Zi de zi, străbătea câţiva km, uneori chiar pe ploaie şi vânt, doar ca să ajungă acolo, la spital. Simţea că are un rost. Îi ajuta pe cei care, la acel moment, aveau cea mai mare nevoie de ea.

După greul dus pe vremea când muncea în mină, şi nu doar fizic, dar şi psihic, pentru că la ai săi 20 de ani, rămăsese fără niciun fir de păr, munca de la spital o găsea nobilă, frumoasă şi utilă pentru omul din ea. Nu se simţea batjocorită, aşa cum se întâmpla când îşi primea recompensa pentru munca de la “colhoz”: o pereche de caloşi, câteva kg de zahăr şi o tonă de nepăsare.

În toată această perioadă, el, bunicul, a revenit. A avut un singur răspuns pentru el: “Nu”.
Răspunsul nu venise din orgoliul unei femei rănite, ci din demnitatea unei femei care nu a acceptat copromisurile. Niciodată. Nici cu ea însăşi şi nici cu cei din jur.

“Fidelitatea e o componentă a cuplului şi a oricărui gen de relaţie”, îmi spunea ea şi, mai mult, eşti responsabil pentru cei pe care i-ai făcut să te iubească, indiferent de calitatea pe care o porţi pentru aceştia.

În anii ’60, divorţul pentru infidelitate nu era admis în mentalul colectiv. Dar mămuca Georgeta a ales să rămână nesupusă în faţa soţului, în faţa societăţii, în faţa ruşilor, în faţa comuniştilor, în faţa destinului.

Când bunicul renunţase şi la ea şi la copilul lor de 7 ani, ea şi-a promis că va avea grijă ca puiul său să fie unul fericit. Şi aşa a fost. A ales să nu se recăsătorească şi să facă bine acolo unde era. În viaţa copilului său şi al pacienţilor de la spital.

Astăzi, deşi trăiesc într-un stat în care democraţia e consfinţită în Constituţia Republicii Moldova, încă mai trebuie să rămânem nesupuşi pentru a rezista ca oameni, ca generaţie, ca români.

De acolo, de Sus, sper ca mămuca Georgeta să îmi transmită suficiente gânduri şi suficient curaj pentru a rămâne aşa precum m-a educat, o nesupusă.