de Bianca Marcu
Lipsită de afecțiunea părinților, la 7 ani și-a aruncat hainele într-un sac și a plecat cu prima cursă spre satul bunicii sale. Așa m-a învățat mama că pentru dragoste poți să răstorni lumea.
Destinul a încercat-o adesea și suferința i-a fost busolă. Și-a pierdut bărbatul iubit într-o luptă în care moartea a trișat. Rămasă văduvă,cu doi copii a căror lume s-a zguduit din temelii, nu s-a supus în fața sorții nefaste.
Am văzut-o pe mama muncind până în zori, ajungând acasă să-și schimbe hainele murdare de pământ, dar îmbibate în miros de flori și plecând din nou la muncă fără să lase la iveală urmele oboselii.
Nesupunerea ei în fața etichetei de femeie văduvă m-a învățat ce-i demnitatea. Prin curajul cu care s-a aruncat de fiecare dată în vâltoarea vieții m-a făcut să nu îmbrățișez niciodată compromisul.
Tot mama mi-a arătat că grija pentru celălalt te face să uiți foamea. Nu de puține ori a renunțat la sine ca să ne crească. Pâinea e mai dulce când îți ții copiii în brațe.
Nesupusa din viața mea a sădit în mine,încă din vremuri timpurii și involuntar cel mai des, nesupunerea: drumul meu spre fericire.
Nu ți-am spus vreodată, mamă, dar pentru mine ești un exemplu de putere!
