de Mădălina Iacob
Povestea nesupusei mele este povestea femeii care m-a învățat să fiu eu, indiferent pe cine deranjez și cu ce. M-a învățat să fiu nesupusă argumentat. M-a învățat că Platon este cel dintâi orator în care trebuie să mă încred. Și nu pentru că spune bine ceea ce spune, ci pentru că la sfârșitul cercetării mele, pot afirma singură asta.
Nesupusa mea a fost o nesupusă a sistemului. În loc să muncească, citea. În loc să pârască, salva. În loc să accepte decizile, s-a judecat ani de zile. Și culmea, a câștigat. S-a împotrivit sistemului, valorilor false, kitsch-ului, minciunii și încălcarea libertății sufletului și a minții.
Nesupusa mea fugea cu un copil în brate în Piața Maria în decembrie 1989 și a închis ușa în fața securiștilor și nu le-a mai permis să calce în viața ei. A ajutat când nu avea voie să o facă și când putea face închisoare pentru asta.
Ea e Cornelia. Omul cu care mă cert zilnic pentru că m-a învățat să nu mă supun niciunei zeități și niciunui sistem care nu are valori și virtuți morale. Nimănui! Să las sufletul și mintea liberă.
E persoana care îmi vorbește despre Dumnezeu în cel mai neobișnuit mod, într-un mod în care numai un om informat o poate face. Despre Da Vinci, despre Marie Curie sau Hemingway.
E o nesupusă care a crescut o nesupusă, dar o nesupusă cu sufletul ușor și cu mintea plină de întrebări.
