Acasa2018-11-02T12:51:42+00:00

cine sunt Nesupusele?

Nesupusele au fost copii ca noi toţi – fete cuminţi sau neastâmpărate care s-au jucat şi au învăţat fel de fel de lucruri de la părinţi, bunici şi  profesori. Apoi au devenit femei care, în feluri diferite, nu s-au aliniat cu orice preţ la regulile societăţii, au gândit liber, au îndrăznit, au excelat, au suferit, au trăit frumos, fiind modele de viaţă pentru noi.

Nesupusa din viața ta

Cele 100 de povești, grupate în două volume, sunt doar o parte dintre femeile de poveste din România. Lista este deschisă cititorilor și cititoarelor noastre. 

Te invităm să descoperi alte „nesupuse“. Privește în trecut, dar și în jurul tău! Citește poveștile trimise de comunitatea noastră sau adaugă propria poveste despre Nesupusa din viața ta! Mai ales… îndrăznește!
Nesupusa Ta

Test: tu ce Nesupusă ești?

Vrei să afli ce fel de Nesupusă ești? Campioana sau Artista? Casnica sau Prințesa? Cercetătoarea sau Războinica?

Am copt pentru nesupusa din tine un test de personalitate poznaș, scotocitor și șturlubatic. Află și spune-le tuturor cine ești cu adevărat!

Rezolva Testul

Cartea Nesupusele

Nesupunerea lor a fost şi este nespusă prin manualele de şcoală.

De aceea ele sunt “NES(U)PUSELE”-100 de femei a căror poveste vrem să o spunem.

Nesupusele este un proiect al De Basm – Asociația Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți, care propune o recuperare cultural-istorică a 100 de personalităţi feminine (individuale sau colective) despre care tânăra generaţie nu are ocazia să afle multe lucruri prin intermediul şcolii sau instituţiilor media.

Recuperarea este inedită din mai multe puncte de vedere. Nu este vorba despre un dicţionar de personalităţi feminine, ci de o carte în două volume, conținând 100 de poveşti inspirate din viaţa acestor femei. Sunt texte de ficțiune, bazate pe o documentare bogată (arhive, cărţi, interviuri, etc.) şi completate de ilustraţii.
Proiectul include și ateliere diverse despre şi cu personalităţile selectate, ateliere desfăşurate în toată ţara, astfel încât poveştile nesupuselor să ajungă la câţi mai mulţi copii.

Proiectul Nesupusele

Nesupusele este un proiect de educaţie alternativă având ca teme transversale: diversitatea culturală, dezvoltarea valorilor patriotismului şi ale spiritului civic, respectul pentru istoria privată, cea de zi cu zi, nu doar pentru cea publică a unei ţări. Este un proiect care pune în valoare elite dar care în acelaşi timp transformă biografii “obişnuite” în biografii demne de a fi povestite.

În prelungirea cărţii şi a atelierelor, împreună cu cei mici şi mari, vom discuta despre  subiecte inedite:

Vă invităm să aflaţi despre 100 de “Nesupuse”, să descoperiți multe alte “nesupuse” din istoria trecută sau recentă, dar şi din jurul vostru. Nu în ultimul rând, proiectul este o invitaţie la nesupunere !

Citeste mai multe despre proiect

Proiectul este finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale în cadrul manifestărilor dedicate celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918.