Proiectul Nesupusele
Nesupusele este un proiect de educaţie alternativă având ca teme transversale: diversitatea culturală, dezvoltarea valorilor patriotismului şi ale spiritului civic, respectul pentru istoria privată, cea de zi cu zi, nu doar pentru cea publică a unei ţări. Este un proiect care pune în valoare elite, dar care, în acelaşi timp, transformă biografii “obişnuite” în biografii demne de a fi povestite.
În prelungirea cărţii şi a atelierelor, împreună cu cei mici şi mari, vom discuta despre subiecte inedite:
Vă invităm să aflaţi despre 100 de “Nesupuse”, să descoperiți multe alte “nesupuse” din istoria trecută sau recentă, dar şi din jurul vostru. Nu în ultimul rând, proiectul este o invitaţie la nesupunere !
Cartea Nesupusele
Nesupunerea lor a fost şi este nespusă prin manualele de şcoală.
De aceea ele sunt “NES(U)PUSELE”-100 de femei a căror poveste vrem să o spunem.
Nesupusele este un proiect al De Basm – Asociația Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți, care propune o recuperare cultural-istorică a 100 de personalităţi feminine (individuale sau colective) despre care tânăra generaţie nu are ocazia să afle multe lucruri prin intermediul şcolii sau instituţiilor media.
Recuperarea este inedită din mai multe puncte de vedere. Nu este vorba despre un dicţionar de personalităţi feminine, ci de o carte în două volume, conținând 100 de poveşti inspirate din viaţa acestor femei. Sunt texte de ficțiune, bazate pe o documentare bogată (arhive, cărţi, interviuri, etc.) şi completate de ilustraţii.
Proiectul include și ateliere diverse despre şi cu personalităţile selectate, ateliere desfăşurate în toată ţara, astfel încât poveştile nesupuselor să ajungă la câţi mai mulţi copii.